Interesant este omul cand are prea mult timp liber, si atunci are timp ca sa se gandeasca, ca filozofeze. Odata si odata cu prea mult timp liber la dispozitie parca “m-o lovit” acest gand, care ii secretul vietii implinite si fericite?.. si partea interesanta a fost ca mi-am raspuns in 2 secunde: simplu, secretul este sa dai, sa impartasesti! …dar ce inseamna chestia asta: sa dai, sa impartasesti, si cum te influenteaza pe tine si pe cei din jur te intrebi? mic exemplu din viata de zi cu zi: hai sa luam jobul, cu cat suntem mai dezvoltati , cu cat avem mai multa experienta cu atat putem sa “dam” mai mult respectivei firme, cu cat dai mai mult cu atat primesti mai mult, mai multa responsabilitate, mai mult respect mai multi bani, si desigur si satisfactiile sunt mai mari. Calitatea si functia jobului tau esti limitata de capacitatea ta de a “impartasi, de a da” acelei firme. Un simplu muncitor lucreaza 8 ore pe zi, face un singur lucru, acela este singurul lucru cu care poate contribui la obiectivele fimei, dar un manager de productie are mai multe competente, de exemplu abilitati de leadership, de comunicare, de previzionare de(ce mai face un manager) si astfel, el stie si este capabil sa contribuie, “sa dea, sa impartaseasca” mai mult la acea firma si implicit responsabilitatile si salariul sunt mult mai mari.
Un alt exemplu din viata de zi cu zi: Love, cu totii o vrem, dar cateodata ne mai sperie..
Am observat in ultimul timp, ca persoanele care se dezvolta personal, spiritual, sunt echilibrati, care citesc carti, is atenti la oameni, au o viata sentimentala mai bogata, fericita si plina de iubire.
si de ce? pentru ca are multe de impartasit, ca stie sa “dea” mai mult.Nu inteleg de ce oamenii se implica in relatii cand inima lor ii “distrusa”! cum poti sa iubesti o inima care ii in 100 de bucati? ce poate acel om sa iti ofere? mai nimica….Ok merge o luna doua trei, dar dupa aceea parerea mea intra in functiune “sistemul defensiv” al omului, si indeparteaza acel om de langa el…in alte cuvinte ii da liber ca nu mai poate:))
Putem sa luam muzicienii, exemplu perfect:calitatea muzicii lor este limitata de cunostintele lor despre muzica, cat exerseaza si asa mai departe. cu cat inveti, exersezi mai mult, cu atat esti mai bun, cu atat poti sa contribui la calitatea muzicii trupei tale. muzicieni de nota 10=muzica de nota 10.simplu!
Acuma intrebarea intrebatoare a mea este: cand tre sa pui piciorul jos si sa nu mai dai, sau cand trebuie sa schimbi ceva ca “ceea ce dai” sa fie apreciat cu adevarat?
Sincer eu sunt de parere ca nu trebuie sa te opresti sa dai niciodata, de la viata o sa primesti inapoi toate bune dar si rele, dar is curios de parerea voastra!!
February 9, 2009 at 11:48 pm
da, intr-adevar nu ar trebui sa ne oprim niciodata din a da neconditionat
si totusi… eu zic ca sunt situatii cand e nevoie sa te opresti din a da… sau sa reconsideri cui si ce dai;
ma refer la genul de situatii cand ce dai ceva de care cineva nu are nevoie (a se vedea sensul expresieie “a taia frunza la caini”);
sau cand dai ceva extrem de util, dar nu persoanei care are neaparata nevoie de asa ceva… si simti ca ceea ce dai ar putea ajuta mai mult pe altcineva; de exemplu – daca ai prea multi bani si vrei sa te mai scapi de ei normal ca nu o sa-i dai vreunui bill gates sau vreun alt mare om de-afaceri, ci mai degraba o sa-i dai unui om nevoias pt care banii aia pot sa aduca o reala schimbare;
cam totul se reduce pana la urma la simti nevoia sa faci ceva… atata timp cat simti nevoia sa dai neconditionat…o faci pur si simplu;
February 16, 2009 at 4:19 pm
Pentru mine sa zicem ca exista o diferenta intre a da si a oferi.
“a da” mi se pare a fi pragmatic, inclinat spre material: dai ceva si te astepti la un bun, serviciu, ce-o fi el, in schimb.
” a oferi” pe de alta parte presupune mai mult satisfactie spirituala, nu materiala sa zic asa.
Cateodata dam, cateodata oferim; incetam sa facem aceste lucruri atunci cand nu mai avem pic de constiinta, sau cand devenim indiferenti.
Prin urmare, ar fi etic/ ar trebui sa dam/ oferim toata viata si sa ne oprim atunci cand nu mai avem satisfactia oferita de aceste doua gesturi.
February 18, 2009 at 12:11 am
A da, a oferi, a primi…facem asta in fiecare zi. De multe ori dam mult si primim putin sau deloc, alteori dam putin si primim prea mult, atat de mult incat ne simtim coplesiti,nu putem duce cat primim.
Ce am invatat pe pielea mea e ca niciodata nu primesti cat dai, si nici nu e indicat sa ai astfel de asteptari.
Important e sa dai cat mai mult…si cand simti nevoia sa primesti sa gasesti persoane in jurul tau care iti ofera atat cat sa iti gasesti echilibrul.
Cineva spunea: “nu am asteptari…doar sperante”
Legatura pe care o vad intre “”a da” si fericire e faptul ca atunci cand faci pe cineva fericit sau il ajuti sa se dezvolte, sa evolueze..cand dai si ai impact in viata cuiva te simti implinit…e un gen de fericire, de multumire care te duce cu gandul la altruism, la perfectiune, la echilibru interior.
(un fel de hrana pt spirit:”am facut si eu ceva bun azi…am oferit…”)
February 23, 2009 at 3:36 pm
Tamas, felicitarile mele pentru pozitia de trainer in NTT
All the best ,
Romeo
June 21, 2009 at 1:23 am
hmmmmm… in mod normal gandurile nu pot depasi un anumit nivel de combinare a perceptiilor… dar una dintre filozofiile pe care le-am adoptat este ca toti ne-am nascut egali in cunoastere… iar viata ne permine doar sa constientizam dupa alegerea noastra o informatie sau nu… si atunci… artisti se pot trezi oricand… este doar o notiune de alegere…
June 22, 2009 at 2:40 pm
Asa este…nu tre’ sa ne oprim sa dam niciodata insa tre sa fim atenti cui dam ceea ce dam…sunt situatii si situatii.
Niciodata nu putem sti ce se intampla a doua zi…viata e imprevizibila;)